Judecătorul Cristi Danileţ, exclus din magistratură de CSM pentru postări de pe TikTok. Prima reacție a magistratului

Judecătorul Cristi Danileţ, exclus din magistratură de CSM pentru postări de pe TikTok. Prima reacție a magistratului
Judecătorul Cristi Danileț. Sursa: Mediafax Foto/Alexandru Dobre
Publicat: 13/12/2021, 19:48
Actualizat: 14/12/2021, 20:07

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) l-a exclus din magistratură pe judecătorul Cristi Danileţ, pentru două postări pe care le-a făcut în 2020 pe TikTok. Judecătorul a anunțat că va contesta decizia la instanța supremă, pentru că cele două postări pentru care s-a decis excluderea sa din magistratură nu au legătură cu profesia, ci țin de viața sa privată, pentru care nu dă socoteală nimănui.

Acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară în cazul lui Cristi Vasilică Danileț, de la Tribunalul Cluj, pentru ” manifestările pe reţelele de socializare”, a fost admisă, luni, cu majoritate de voturi de Secția pentru judecători în materie disciplinară din CSM.

”Cu majoritate, în baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din acelaşi act normativ”, potrivit decizie Secției pentru judecători.

Cristi Danileț poate contesta decizia de excludere din magistratură, recursul urmând să se judece la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Doi dintre membrii Secției pentru judecători au avut opinii separate, unul susținând cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de Cristi Danileţ, iar celălalt cerând admiterea excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, pe motiv că s-a depășit termenul de efectuare a verificărilor prealabile şi de încălcare a repartizării aleatorii.

Toți membrii Secției pentru judecători în materie disciplinară au respins însă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Danileţ pentru exprimarea unor opinii în lucrarea „900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române”, scrisă de judecători și procurori, în care magistratul de la Tribunalul Cluj are un capitol intitulat „Justiție versus Politic: de la neputință la independență”.

”Sistemul de justiţie era dominat de frică în trecut şi, deci, uşor controlabil. Acum sistemul se compune din magistraţi curajoşi şi vocali. Deci intervenţiile sau presiunile asupra lor sunt excluse. Ca urmare, persoanele certate cu legea au o singură soluţie: modificările legislative. Când pandemia căreia îi face faţă omenirea va impune modificări procedurale care să împiedice răspândirea bolii Covid-19 inclusiv în contact cu sistemul de justiţie, în România va mai fi o grijă în plus: monitorizarea proiectelor şi iniţiativelor solicitate sau votate în Guvern sau Parlament. Sunt pe deplin aplicabile vorbele lui Rudolf von Ihering «Lupta pentru drept este zilnică». (…)

Democraţia presupune stat de drept, iar acesta înseamnă respectarea legii şi sancţionarea celor care o încalcă. Aceasta este misiune nobilă a magistraţilor, indiferent de domeniul dreptului în care activează. În mod evident, opinia publică este extrem de interesată de justiţia penală. Şi aceasta îi priveşte în primul rând pe cei care ocupă poziţii importante şi nu îşi respectă jurământul de fi delitate faţă de instituţie şi norme. În cazul lor, problema nu mai este dacă vor fi prinşi, ci când vor fi prinşi”, a scris Danileț în concluziile capitolului semnat de el.

Imediat după decizia CSM de excludere din magistratură, Cristi Danileț a anunțat pe Facebook că va formula recurs la ICCJ, susținând că este sigur că ”se va remedia această soluție”.

Cristi Danileț spune că decizia de excludere din magistratură a fost luată pentru doua filmulețe publicate anul trecut pe TikTok, în care într-unul taie gardul viu de acasă, iar în celălalalt curăță o piscină.

”Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reținută este «conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției». Soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară.

Anul trecut, Cristi Danileț a pus pe TikTok un filmuleț în care este surprins în timp ce își taie gardul viu cu o mașină de tuns electrică. Judecătorul a scris: ”Oi fi eu #horrror, dar nu e film de #groază”.

Tot în 2020, Cristi Danileț a postat pe TikTok un filmuleț în care apare în timp ce face în piscină câteva mișcări de karate.

Judecătorul Cristi Danileț a mai fost sancționat în 2019 de CSM, după ce a scris pe Facebook că armata ar putea ieși în stradă pentru ”a păzi democrația”. Secția pentru judecători în materie disciplinară a concluzionat că manifestările sale au adus ”atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei”.

Cristi Dănileț a contestat și atunci sancțiunea disciplinară decisă de CSM, dar ICCJ a menținut decizia Secției pentru judecători în materie disciplinară de a-l sancționa cu diminuarea cu 5% din indemnizaţie, pe o perioadă de 2 luni.

Cristi Dănileț a fost consilier al Monicăi Macovei în perioada în care a condus Ministerul Justiției (2005-2007), iar din 2011 până în 2017 a fost membru al CSM.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Vremea se schimbă radical în weekend. Vești de ultimă oră de la ANM
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ce viitor are omenirea în Univers? „Abia vom face față unui zbor spre alte planete”
×